Cuvintul care face diferenta

Pledoarie pentru folosirea limbii romane

Citeodata mi-e dor de George Pruteanu. In apararea limbii romane, vehementa, patosul, chiar turbarea isi gaseau locul. Ma enervez ingrozitor cind aud la televizor, sau oriunde altundeva, din gura unor oameni cu pretentii de intelectuali, decit folosit intr-o formulare pozitiva sau dezacorduri dupa enumerari sau fraze intercalate. Si ma enervau cumplit banatenii, cu al lor nu iasa /o sa iese, auzit in mediu universitar si in cele mai inalte cercuri intelectuale ale Timisorii.

Pe sotul meu incerc sa-l conving ca nu exista cel devreme (ca in formularea se rezolva cel devreme marti). Cum adica nu exista? Daca exista cel tirziu de ce sa nu existe si cel devreme? Pai uite-asa, ca nu exista. Nu e obligatoriu ca o sintagma sa isi aiba antonimul perfect, chiar daca ea contine cuvinte care au antonime perfecte. Alt prieten (timisorean) pledeaza pentru inventarea cuvintului a destringe, ca antonim al lui a stringe. Argumentul lui e ca nu-i totuna sa desurubezi un surub sau sa-l destringi. Poti insuruba un surub si apoi il poti stringe. Prin urmare, trebuie sa-l desurubezi sau sa-l destringi.

Si da, limba e un organism viu si e normal sa apara cuvinte noi care servesc o realitate nou aparuta, dar cum ramine cu corectitudinea limbii? Renuntam total la norme?

Parerea mea este ca limba trebuie aparata si conservata pe cit posibil. Si una dintre caile de asalt asupra limbii este calcul lingvistic. "Într-o accepţie largă, prin calc se denumeşte procedeul de transpunere literală, exactă, a unui cuvânt semantic analizabil, a unei construcţii sau numai a unui sens, dintr-o limbă A într-o limbă B, cu materialul limbii B".(DSL)

Mai simplu spus: calcul este traducerea "cuvint cu cuvint" a unei expresii dintr-o limba straina sau, dupa caz, preluarea unui cuvint intr-o forma care copiaza o limba straina. Dar de ce sa copiezi o expresie dintr-o limba straina, cind ai un cuvint sau o expresie cu acelasi sens in limba de destinatie? Pur si simplu pentru ca e "cool" sa traduci din engleza in loc sa vorbesti romaneste?

Sint enorm de multe calcuri in limba romana, dintre care multe probabil o sa intre in norma. Mi-am notat trei, auzite in ultimele zile:

A se gindi de doua ori, traducerea englezescului to think twice "a cumpani ceva atent". Pai in romaneste n-are nicio noima "a gindi de doua ori". Si nu inteleg de ce unora li se pare ca suna mai bine asa, decit daca ar spune "am sa fiu mai atent", sau "am sa cumpanesc mai bine".

Altul care s-a intiparit deja in exprimarea multora, si preponderent in limbajul publicitar, e cel din titlu: a face diferenta, calchiat dupa englezescul "to make a difference "a avea importanta, a conta". Traducerea corecta ar fi "cuvintul care conteaza". In engleza exista, de altfel si constructiile to make no difference "a nu conta", to make little difference "a conta prea putin", to make some difference "a avea o oarecare importanta". Din fericire, n-am auzit prea des "face putina diferenta", sau "nu face diferenta" sau "face o oarescare diferenta", care fac mai evidenta absurditatea calcului din titlu.

Al treilea care mi-a sarit in ochi zilele trecute este atractiv, desi vad ca acesta a aparut in dictionar cu sensul de "agreabil, frumos, imbietor". Cu toate acestea, eu nu pricep de ce sa folosim atractiv cind avem in limba romana cuvintul atragator, care spune exact acelasi lucru. Doar ca sa copiem fonetismul si terminatia specifice limbii engleze?

Chiar acum imi pica altul in minte: face sens, traducerea lui makes sense "are (o) noima, are (un) sens".

Nu sint deloc rigida la capitolul acesta. Si eu folosesc "cool", "ok", muulte alte englezisme in limbajul informal. Dar cred ca limba romana trebuie respectata, altfel, poate in decursul vietii mele, o sa ajungem sa vorbim cu totii o englezeasca tradusa cuvint cu cuvint si o sa moara total expresiile si construciile romanesti.

Ia spuneti, cum v-ar suna, in loc de ploua cu galeata, ploua ciini si pisici?

POC! POC! POC! Ce bucurie!

Si nu, nu-i despre Basescu.
E despre cum n-am priceput niciodata placerea imbecila de a arunca pocnitori. An de an mi-au terorizat ciinele, acum si copilul. Si de data asta chiar incerc sa dau de miezul problemei.
Sa mor daca am aruncat vreodata o pocnitoare. Am aruncat pungi cu apa de la balcon, am umplut balcoanele vecinilor de vizavi (prietenii stiu de ce) cu cornete, cu "invizoace", cu avioane de hirtie. Am aprins chiar si o "fumigena" din aia penibila, din minge de cauciuc si staniol, am aprins-o in sala de clasa, in ora de logica, si am dovedit ce-am avut de dovedit: profesoara, o prajita care in 70% din ore avea fusta pe dos, a zbughit-o la fuga. Dar pocnitorile? Care-i placerea?
Inteleg artificiile, nu ma dau pe spate, dar stiu ca-i ceva acolo, ceva "larger than life". Ceva ce origineaza in satisfactia demiurgica de a stapini focul. Mi-i si imaginez pe oamenii preistorici stind in jurul lui, imi imaginez lupii muti de spaima si de uimire. Ma dau in vint dupa focurile de tabara, dupa orice fel de foc controlat, de fapt.
Dar chestia asta cu pocnitul ma umple de furie. Dincolo de faptul ca o percep ca pe-o agresiune directa la adresa mea (chestie pentru care va anunt de pe acum ca, daca prind un singur copil aruncind pocnitori il dau pe mina politiei), mi se pare, in secolul XXI, lipsita de orice noima. Probabil ca ma despart citeva generatii bune in plus de acelasi om preistoric si de lupul care, obisnuindu-se cu focul, n-a mai putut fi gonit decit cu zgomote tari, neasteptate.

Brave new language

Ma tot chinui sa scriu despre Pastorala americana si-mi dau seama ca, in creierul meu, ceva s-a deteriorat. Mi s-au prajit neuronii, aia stiu. Acum vreo luna m-a scos sotul la cinema si, pentru ca efectiv n-am avut din ce alege, am intrat la Surrogates. Am adormit in primele zece minute si m-am trezit aproape de final, la timp ca sa vad ca Bruce Willis a salvat lumea. Si am fost foarte multumita. Pai nu asta e important?

Acum, pe bune, exista sa te dez-indragostesti de cuvinte? "To fall out of love", adica. Tot ce imi vine sa scriu imi pare cliseu. Tot ce aduce, oricit de vag, a limbaj critic, imi pare invechit, depasit, plicticos. Sa fie doar o impresie? Sa fie mecanismele exprimarii ancrasate, ruginite? Sau e ceva ireversibil?

Imi trebuie o limba noua in care sa scriu.

Salman Rushdie la Bucuresti

Mi-am facut blog ca sa scriu despre Rushdie.
By the way, in caz ca v-ati intrebat, se pronunta "rushdi", nu "rashdi".

Alaltaieri seara am fost la intilnirea de la Teatrul Odeon.
Cu niste mici exceptii, despre care o sa pomenesc mai incolo, foarte buna organizarea la capitolul logistic. Locatia bine aleasa, intrarea cu invitatii, filtrele de la intrare cit se poate de serioase - in viata mea, in niciun aeroport, n-am fost perchezitionata in halul asta.
Domnul Rushdie a intirziat 10 minute - timp in care un Florin Iaru din cale-afara de emotionat (nu ca nu l-as intelege pe deplin) incerca sa intretina atmosfera).
Dupa ce-a ajuns pe scena, in aplauzele publicului, intrind prin sala, a fost prezentat de Florin Iaru si apoi s-au stins luminile si a fost proiectat un film de cca 15 minute, realizat de TVR Cultural, despre Salman Rushdie. Adica despre ce stiu romanii educati (Bogdan Stanescu, Florin Iaru, Radu Paraschivescu, Antoaneta Ralian) despre Rushie si ce NU STIU niste crestini nevinovati de la Carturesti care, in stilul romanesc, si-au dat totusi cu parerea.
Eu una n-am priceput deloc ideea asta cu filmul. Adica vine omul asta in carne si oase, Salman Rushdie, da? Ala care un deceniu si ceva n-a fost nicaieri - deci vine omul asta pentru o ora jumate si tu pierzi un sfer de ora stingind lumina si proiectind in spatele lui un film despre el? Ca sa stea, saracul, cu gitul strimb si ochii mijiti si sa se intrebe despre ce e vorba?
Dupa ce s-a terminat filmul, i-a pus Florin Iaru citeva intrebari, nu foarte inspirate dar care l-au lansat totusi pe niste teme interesante.
Apoi a citit din ultima carte, The Enchantress of Florence, si au urmat intrebari din sala. Partea trista este ca, la un moment dat, Florin Iaru s-a pierdut total, cred ca se simtea rau, nu stiu, noroc ca a intervenit Bogdan Stanescu de la Polirom si l-a salvat. Si la 8:30 fix s-a terminat, iar pe scena a fost invitata trupa Grimus (haha, hoho), domnul Rushdie asezindu-se in primul rind, de unde a fost salvat repede de Monica Birladeanu.
Alta chestie care mi s-a parut aiurea la organizare a fost ca s-a pierdut extrem de mult timp cu traducerea. Iaru il intreba in romaneste, Anca de la Polirom ii traducea, el raspundea, apoi iarasi ea traducea, desi cred ca toate persoanele din sala stiau engleza, se ridea cind vorbea el nu la traducere. Cred ca ar fi fost mult mai bine sa-i traduca lui in casca.
Si n-am inteles de ce nu a fost acolo Denisa Comanescu, cea care l-a adus pe Rushdie editurii Polirom. Dincolo de orice concurente si orgolii, ar fi fost un gest de minim bun simt sa o invite, nimeni n-ar fi avut nimic de pierdut.
Am vazut-o in schimb, pe doamna Ralian, si tare m-am bucurat.

Si acum despre Rushdie himself. Fermecator, intr-un fel foarte greu de descris. Si ce, sa ma mir ca magicianul cuvintelor te lasa pe tine mut? Fermecator, asta e cuvintul, si foarte direct. Cum spunea chiar el, despre cartile lui (citat aproximativ): "Oamenii care nu mi-au citit cartile se asteapta ca acestea sa fie grele si lipsite de umor. Ori, dimpotriva, ele sint destul de usoare si foarte amuzante."
Am inteles ca, la conferinta de presa de la Intercontinental, prima intrebare, pusa de un jurnalist maghiar, "Cum de nu sinteti insotit de garzi de corp?" l-a iritat peste masura. Spunea ca i se pare inadmisibil ca, dupa atitia ani (vreo 11) de umblat cu garzi de corp si atitia ani (deja) de umblat fara, sa fie intrebat tot asta. La Odeon, pe tema aceasta, a primit o intrebare diferita, iarasi citez aproximativ: "Ce parere are acum despre curajul de a publica Versetele Satanice? Daca s-ar intoarce in timp, stiind ce urmari va avea publicarea acestei carti, ar mai face-o?"
A raspuns: "It only feels courageous in retrospect. At that time I only thought I was writing my next book." A continuat spunind ca, la acel moment, nu se astepta nici pe departe ca scrierile lui sa aiba succes. (Ma rog, cine se asteapta?) Versetele Satanice i se parea "riscanta artistic, nu politic." Avea emotii legate de scriitura inovatoare, cu planuri narative interpuse, nu despre continutul ideologic al cartii, pentru ca nu viza un public cu prejudecati politice, nu cauta aprecierea unui astfel de public. "There's only one thing worse than Ayatollah Khomeini not liking your book - Ayatollah Khomeini liking your book. (...) I don't want to say much about my relation with [him]. Let me just point out that I'm not the one who's dead."
Apoi a fost rugat sa dezvolte citatul din Orient, Occident: In sinea mea a existat intotdeauna o lupta corp la corp intre "acolo" si "aici", intre ispita radacinilor si cea a drumului. In aceasta infruntare dintre cei dinauntru si cei din afara, m-am obisnuit sa ma simt concomitent in ambele tabere. Acum am ajuns de partea acelora care, prin preferinte, fire si circumstante, pur si simplu nu apartin. Aceasta neapartenenta - la care ma gindesc ca o dezorientare, o pierdere a Orientului - este acum patria mea artistica. "There are people born not belonging", a spus. Exista doua mari vise, "that of belonging and that of leaving, that of home, and that of leaving home." Daca despre visul conservator al raminerii, al apartenentei la ceva, s-a tot scris, pentru el visul plecarii e cel din care isi trage seva artistica.
A vorbit despre contemporanii sai. Spunea ca, la inceput, il deranja sa fie asociat chiar cu nume mari, sub umbrela unei "generatii". "Sometimes we don't even know eachother, sometimes we don't like one-another", ideea unei generatii i s-a parut la inceput falsa. Dar acum, spunea, imbatrinind, e din ce in ce mai mindru sa faca parte din aceasta generatie.
A spus ca se considera prin excelenta un scriitor "urban": "I always thought that countryside is for cows."
Recent, intr-o emisiune televizata, a povestit ca i s-a propus sa scrie un "graphic novel", idee care i s-a parut interesanta. De aici a rezultat o frenezie pe internet cum ca Salman Rushdie scrie un graphic novel. Nu, n-are de ging sa scrie asa ceva. Dar a fost intrebat care e "his favourite superhero" si a raspuns: "I'm definitely a Superman guy. Anyone who wears red underwear over his tights needs to be respected."
La o intrebare despre The Enchantress of Venice, care suna ceva de genul: "Cum de ati scris de-abia la aceasta virsta o carte atit de centrata pe dragoste? Vi se pare ca de-abia acum ati ajuns la maturitate in aceasta tema?" a raspuns scurt, cu un zimbet larg: "Da."

Din pacate, intilnirea a durat mult prea putin. As fi vrut sa vorbeasca mai mult despre India, as fi vrut sa stiu cum scrie, cit la suta e transpiratie si cit inspiratie, as fi vrut sa stiu daca e cerebral cind scrie sau daca se lasa purtat de cuvinte, dar n-a fost timp. Cine stie, poate va exista o data viitoare. Oricum, sint extrem de fericita ca am fost acolo.

Ieri am fost la Gaudeamus, am stat trei sferturi de ora la cea mai lunga si cea mai bine-simtita coada pe care am vazut-o in viata mea, si am luat autograf pe "Versetele Satanice".