joi, 3 mai 2012

Taina şi haosul

Mama avea o lejeritate incredibilă în privinţa ordinei şi curăţeniei. Bănuiala mea e că excesul de curăţenie i se părea de neam prost. Aşa că nu făcea curăţenie niciodată. Şi nici ordine. O vizualizez cu uşurinţă făcînd lucruri din cele mai variate şi mai demne de laudă: jucîndu-se cu copii, făcînd de mîncare în doi timpi şi trei mişcări, pritocind varza pusă la murat, bătînd un cui, săpînd o groapă, aprinzînd un foc, cosind sau îndesînd fîn, montînd un cort, ţinînd un curs, spunînd bancuri, mi-o amintesc perfect căţărîndu-se sau meşterind sub capota Trabantului – dar nu, nu mi-o amintesc neam cu vreo mătură sau cîrpă în mînă.
La noi în casă era haos. Ştiu perfect că majoritatea oamenilor spun asta, la un moment dat, la trecut sau la prezent, despre casele lor. Ascultaţi aici – habar n-au ce spun. LA NOI în casă era haos. Noi cinci în două camere înghesuite, la etajul opt, plus cîinele (Pemba), plus diverse pisici. Şi posesiunile aferente care includeau - pe lîngă obişnuitele haine, jucării, cărţi, rechizite, oale şi alte alea - echipament de schi, camping şi alpinism, scule de tîmplărie şi croitorie, instrumente de pictat şi fotografiat/developat şi diverse alte obiecte cu utilitate dubioasă (îmi vine în minte acum o pompă de apă ruseasă: o chestie galbenă, masivă, care cîntărea vreo 20 de kile şi care stătea ascunsă într-un colţ de cămară, aşteptîndu-şi cuminte trezirea la viaţă întru cine ştie ce scop măreţ).
Pentru că mama nu făcea ordine, lucrurile îşi găseau singure locul, în mişcarea lor browniană prin casă. Adică se întîmpla cumva de nu găseai schiuri prin pat, şi nici oale pe balcon. Dar astea erau cam singurele reguli, de tip utilitar. În rest, indiferenţa mamei abolea tot ce vi se pare a fi regulă practică, tradiţională, de bun simţ – spuneţi-i cum vreţi. Adică vasele se spălau înainte de a fi folosite, nu după. La fel şi hainele. Cînd plecam în vreo tabără sau în cine ştie ce alt fel de deplasare hainele se spălau seara, tîrziu, şi se uscau apoi pe o sîrmă întinsă în diagonală deasupra bucătăriei, cu toate ochiurile de la aragaz mergînd. Dacă n-aveam de toate din cele trebuincioase, în aceeaşi noapte dinaintea taberei tata îmi făcea moonboots, de exemplu, sau pufoaică, sau rucsac. Pentru cel mai mişto rucsac pe care l-am avut în viaţa mea (incluzînd toate nebuniile recente, de la cele mai tari branduri), a sacrificat un lighean. Îmi dau seama cum sună, dar da, tata îmi făcea rucsac de rucsac, rigidizînd centura din talie cu o bucată din ligheanul de rufe.
Ce vreau să spun e că îndeletnicirile casnice nu se înscriau într-o inerţie tradiţională, programatică, de genul “sîmbătă dimineaţa facem curat”, ci urmau unor constatări pragmatice, punctuale, cum ar fi: “copiii nu mai au cu ce să se îmbrace”. Şi, cu excepţia mîncării, care se producea prompt, din nimic, exista întotdeauna un delay. Adică nu se spălau rufe, pur şi simplu. Se puneau întîi la muiat. Cîteva zile.
O cam bombăneam eu, în gînd sau cu voce tare, pe mama pentru dezordinea ei, şi nu o dată am visat-o că s-a întors şi, de la înălţimea responsabilităţii mele adulte, o certam pentru asta. Cred că am avut o revelaţie cînd tata i-a povestit lui Gelu (care, la rîndul lui, mi-a povestit mie) că Taina ura “obiectele”. Mi s-a părut atunci că “obiecte” înseamnă lucruri fără utilitate: bibelouri, statuete, boluri, vaze, covoraşe, sau diverse alte lucruşoare pe care le înnobilăm cu o mai mică sau mai mare valoare sentimentală. Dar, de fapt, “obiecte” însemna TOT. Tot ce nu e vital, oricît de practic ţi-ar fi. Tot ce te desparte de cine eşti cu adevărat, oricît de mult te-ar ajuta. De asta era la noi uşa mereu descuiată, chiar şi cînd eram toţi plecaţi. Presupuşii hoţi n-ar fi avut ce să fure. În schimb, un prieten care voia să doarmă peste noapte la noi ar fi rămas pe dinafară. (Mi-a povestit tata că au venit o dată tîrziu într-o noapte acasă şi au descoperit pe cineva dormind în patul lor. N-au aflat decît dimineaţa cine era, l-au lăsat să doarmă.) Oricum, cred că, în cazul în care chiar am fi avut un obiect de valoare în casă şi vreun hoţ informat şi-ar fi pus în gînd să-l fure, i-ar fi luat mult timp să-l găsească. Ar fi cedat nervos mult înainte.
Deşi toată povestea asta are un aer de ficţiune sud-americană, e cît se poate de reală – şi totuşi nimeni, absolut NIMENI nu cred că şi-o aminteşte pe Taina ca pe o persoană dezordonată. Aş vrea cumva să conştientizez pînă-n măduvă chestia asta.
Peste cîteva zile se fac douăzeci de ani de cînd am auzit ultima oară de mama şi nu ştiu cum să marchez momentul ăsta altfel decît mulţumindu-i pentru haosul din casă. Că, în lista priorităţilor ei, ordinea şi curăţenia veneau mult după toate lucrurile minunate, memorabile, irepetabile, care o făceau să fie Taina, the one and only, e lucrul pentru care o iubesc cel mai tare. Şi nu văd, după douăzeci de ani, lecţie mai importantă decît asta: fă-ţi loc şi timp în viaţă pentru lucrurile esenţiale.

17 comentarii:

  1. ultimul paragraf mi-a dat fiori...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca cel mai important lucru al Tainei era UMORUL ei de neconfundat.Am ras cu Taina si Emil ( desi a rade la Emil e o chestie interpretabila, el doar zambeste cu subinteles)cu Uca si Danut din motive pe care mi le amintesc si azi si care nu s-au perimat.Deci Umorul si era pe primul loc si autenticitatea ei de nezdruncinat. Mi-amitesc ca am nimerit odata cu Taina si trabanturile noastre la un prieten mecanic ,Taina avea nevoie urgenta de asistenta mecanica, doar ca acolo (la mecanic acasa) era petrecere mare-fiind sambata dupamiaza- petrecere neaosa cu hore si sarbe.Taina n-a pierdut timpul si s-a bagat in hora, eu uitandu-ma cu mirare si admiratie, nu atat la faptul ca nu incurca pasii dar bucuria si implicarea ei in dansul acela frenetic cu miros de transpiratie si fericire sufleteasca nu-mi va iesi din minte niciodata.Asa mi-o amintesc eu pe Taina sau daca vrei, eu si Sanda icercand sa stam pe portiuni minuscule de scaun in bucataria voastra discutand, mai mult ele decat eu, incercand sa nu-mi bag cotul in castronul cu carne tocata si mirandu-ma de urechiile imense ale lui Wisky( 0 psisca alb negru, pentru cei ce nu au cunoscut-o)si razand. " DA MA! ITI INCHIPUI" era remarca pe care o auzeam des la sfarsitul fiecarei istorisiri incununte cu rasete multiple si si zambet hatru(a lu Emil).Da era balamuc la voi in casa si de multe ori ma intrebam cum dracu traiesc oamenii astia, dar intotdeauna veneam cu placere( nu uma noi ci intregi hoarde de "JEGOSI" si alte natii) caci SPIRITUL ERA MINUNAT. Poate nu era cea mai mare gospodina din lume da " nu numa pentru asta am iubit-O si stimat-O".

    RăspundețiȘtergere
  3. sotul meu a cunoscut-o. Ce mica e lumea! M-a emotionat foarte mult articolul asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Incredibil! Am o revista online intitulata Love Issue (www.love-issue.com) unde expun povesti frumoase.

    Imi poti trimite un mail la cnimigean@gmail.com cu adresa ta de mail daca esti interesata sa colaboram? Mi-ar placea mult sa pun acest text frumos impreuna cu imaginile si daca ai si mai multe fotografii cu mama ta ar fi minunat!

    RăspundețiȘtergere
  5. au trecut 20 de ani... n-am intilnit-o decit o singura data si imi pare rau ca n-am avut ocazia sa o cunosc mai bine

    RăspundețiȘtergere
  6. Superb! Mă regăsesc în multe dintre cuvintele acestei minunate poveşti şi mulţi dintre prietenii mei nu mă înţeleg deşi de multe ori mă invidiază pentru viaţa pe care o duc... Tare frumoasă povestea! Viaţa are mult mai multe aspecte interesante şi demne de trăit decât ordinea, curăţenia exagerată chiar cu oameni angajaţi care să facă asta prin casă sau dependenţa de lucruri de care nu ai neapărată nevoie la o adică... Pe Taina o ştiu doar din auzite, nişte auzite tare faine de fapt!

    RăspundețiȘtergere
  7. Interesant ce scrii.
    E bine că scrii.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred că niţică psihanaliză în scrisele se mai sus nu strică.
    Obsesia curăţeniei.
    A lui The one.

    Îi doresc blogerului putinţă de a se detaşa. E semn de sănătate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi amintesc cand mama trebuia sa-si de examenul de grad la Bucuresti si a stat la voi peste noapte. Cand a ajuns in casa nu era nimeni, doar un bilet mare pe usa dulapului: Ileana, daca vrei sa-ti iei examenul, nu deschide dulapul!!!" Iar pe peretele din bucatarie era desenat un ditamai dracul cu coarne si coada. Inaintea lui scria "Ce" si dupa el "mancam astazi". Ce dracu' mancam astazi? In general, raspunsul Tainei la aceasta intrebare era "Peas, darling..." Da, umorul Tainei era de neintrecut... Tin minte ca inregistram cu tata cum cotcodacea Taina. Pentru cei care nu stiu, Taina ar fi dat lactii de cotcodacit la cea mai gaina dintre gaini!
    Si uite cum m-am binedispus cu amintirile astea. Multam fain, Alu!

    RăspundețiȘtergere
  10. Citeam azi o notaţie a unui confrate [...]:

    11 mai 2012. Au trecut 20 de ani de cand, in 11 mai 1992 Taina Dutescu-Coliban si Sanda Isaila au fost vazute ultima data in drumul lor spre optmiarul Dhaulagiri...
    In aceste zile sa le acordam gandul ce li se cuvine...
    Eu o voi face in Cheile Bicazului spre care plec peste cateva minute, acolo unde am cunoscut-o si unde am inceput s-o admir pe inepuizabila si inegalabila TAINA...

    Cu aroganţa sinistră ce mă caracterizează ("Zi-ţi tu defectele ca să nu apuce să le spuie celălalt!"), observ aici că un om - fie şi răposat - nu poate fi înfăţişat în umanul lui - poate singurul care ar rezona cu sufletul nostru, asta dacă educaţia ne-a mai lăsat aşa ceva... Şi cum nu ştim ori nu putem să facem acea prezentare poate normală, recurgem la epitete care poate-poate or atrage atenţia: inepuizabila, inegalabila, plus majusculele..

    Nu ştiu totodată cum e şi cu gîndul acela care se cuvine... Că cele două alpiniste or fi fost oameni între oameni cred că nu-i de contestat. Plus că cine ştie ce eroare vor fi făcut pe drum de s-a ajuns rău, iar aici nu strică să-i asculţi pe confraţi după patru beri (presupun că există un in vino veritas asupra subiectului). Nu caut Tainei şi Sandei bube în cap, dar nici nu mă omor după prezentări măreţe, doar pentru că emanatorul vrea să iasă în relief social, eventual să-şi dreagă vreo teamă de moarte personală.


    Apoi, legat de nevoia de a admira, chestia asta (dincolo de faptul că dă şi ea bine social, mai ales la România profundă) se trage de la faptul că - la vremea primei nevoi de admiraţie - nu am avut pe cine să ne fixăm. Aiasta pentru că adulţii primari nu erau demni de aşa ceva. Iar atunci dorinţa se perpetuează la maturitate sau chiar dincolo, deşi, dacă privesc mai atent pe semnatar, am îndoieli că sentimentul îl animă grozav şi în adînc.

    RăspundețiȘtergere
  11. Articolul Tainei cu tura in State, din Almanahul turistic - hăt demult, mi-este şi azi una la inimă... Avea un stil greu egalabil, in bine. Parerea mea!

    RăspundețiȘtergere
  12. Vă mulţumesc mult tuturor pentru comentariile şi gîndurile calde care au urmat acestui articol de blog. Dacă mai vreţi vreodată să împărtăşiţi din amintirile voastre despre Taina, o puteţi face şi pe pagina de Facebook "Taina Duţescu Coliban".

    RăspundețiȘtergere
  13. ti-am admirat articolul si pe alt site. m-a emotionat si m-a inspirat. iar numele tau imi este cunoscut, insa nu stiu de unde. suntem de-o seama si cred ca am fost pe la aceeasi facultate (sa ma informez mai bine...). am sa-mi amintesc la un moment dat :)
    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  14. Minunate, si povestirea si personajele. Exemplul de ESENTIAL precum cel din poveste nu este pentru gospodinele ce au dementa curateniei aseptice impersonale. E o independenta creativa fata de obiecte. Un minimalism al lucrurilor necesare numai pentru momentul necesar. Minunat personaj.

    RăspundețiȘtergere
  15. Frumoase ganduri,frumoase amintiri.
    Nimeni nu le poate face pe toate perfect in viata.
    Chiar daca n-am avut ocazia sa o cunosc,am aflat multe lucruri minunate despre mama ta chiar din povestirile tale Alexandra( in perioada in care am fost colege la scoala 122;tu erai la A la C-tin Denise si eu la B la Zgrabunta Mariana).Mi-e dor de acele vremuri si de prietena mea Mirela Balasoiu,de care din pacate nu mai stiu nimic.
    Magda Adam

    RăspundețiȘtergere