sâmbătă, 16 aprilie 2011

marți, 12 aprilie 2011

Death Is Nothing at All

Nu mai ştiu de la cine a primit Uca poezioara asta în 1992, după moartea lui Dănuţ al ei, dar a devenit sfîntă pentru ea, o recita ca pe-o rugăciune. Şi aşa a şi trăit, for an interval.



Death is nothing at all.

I have only slipped away to the next room.
I am I and you are you.
Whatever we were to each other,
That, we still are.

Call me by my old familiar name.
Speak to me in the easy way
which you always used.
Put no difference in your tone.
Wear no forced air of solemnity or sorrow.

Laugh as we always laughed
at the little jokes we enjoyed together.
Play, smile, think of me. Pray for me.
Let my name be ever the household word
that it always was.
Let it be spoken without effect.
Without the trace of a shadow in it.

Life means all that it ever meant.
It is the same that it ever was.
There is absolute unbroken continuity.
Why should I be out of mind
because I am out of sight?

I am but waiting for you.
For an interval.
Somewhere. Very near.
Just around the corner.

All is well


(Henry Scott-Holland, 1847-1918, Canon of St Paul's Cathedral)

Uca

Uca ar fi ştiut cine sînt măcar jumătate din personajele care apar în pozele îngălbenite de la Nuci.
Uca ar fi continuat să meargă la Neptun la Vila Scriitorilor, şi ar fi stat de fiecare dată în aceeaşi cameră de la parter, ultima pe stînga, lîngă scările care urcă de pe faleză.
M-ar fi sunat la 12 noaptea ca să mă întrebe dacă i din iPhone vine de la pronumele personal. Apoi şi-ar fi dorit şi ea aşa o drăcie, convinsă că ăştia care au inventat flipuitul pozelor cu degetul i-au citit gîndurile. Apoi, destul de repede, şi-ar fi cumpărat-o, pentru că ştia că banii nu aduc fericirea, dar un gadget la momentul potrivit îţi face viaţa mai frumoasă.
Uca ar fi continuat să-i oripileze/amuze/contrarieze pe puţinii doctori cu care venea în contact, întrebîndu-i, ca un test eliminatoriu, dacă mai are voie să bea, (cu Dănuţ), a little something. Și ar fi răspuns răspicat, de fiecare dată cînd o întreba cineva, îngrijorat, dacă nu i-e urît așa, singură, că ea nu e singură, ea e cu Dănuț.
Şi-ar fi notat conştiincioasă toate minunile pe care le spune Ania.
Uca ar fi continuat să-mi spună, de fiecare dată cînd venea vorba de un autocar, cum i s-au umflat ei picioarele cînd a mers cu Greyhound-ul la Salt Lake City.
Şi-ar fi sunat clopoţelul în fiecare Ajun de Crăciun. Şi am fi cîntat, an de an, aceleaşi colinde, în faţa bradului subţirel şi puţin strîmb, ştiind că ea căutase de fapt unul mic şi des.
Uca ar fi continuat să se parfumeze cu Femme (Rochas) şi să se vopsească numai cu Belle Colour 41 chestnut brown, care de ceva vreme se chema Garnier 6.25 chestnut brown, schimbare greu de înţeles şi acceptat pentru ea.
Uca ar fi fost întotdeauna prima persoană care te sună de ziua ta.
Uca ar fi continuat să pună crenguţe de Forsythia la poza lui Dănuţ. Sau lalele, sau liliac, sau orice alte flori.
Ar fi făcut la nesfîrşit poze cu te miri ce: căţei, copii, copaci înfloriţi, intersecţii aglomerate, musafiri, mîncăruri pregătite pentru oaspeți şi, în final, cu propriul televizor sau cu buchetul de flori de lîngă poza lui Dănuţ, ca să se termine mai repede filmul şi să-l dea la developat. Apoi ar fi pus conştiincioasă pozele în albume, grijulie să scrie data pe spatele pozelor - chiar şi pe cele cu televizorul.
Uca l-ar fi luat în continuare pe Dopey peste tot. Şi mi-ar fi spus cu aceeaşi naturaleţe „merg cu tine”, oriunde îi spuneam că mă duc, la distanţă de un kilometru sau de şase sute.
S-ar fi dus, în primele zile de la deschidere, în cel mai apropiat H&M şi şi-ar fi cumpărat ceva, orice. Aşa cum am fost în 1980, cu ea şi cu Daddy, cînd s-a inaugurat metroul, pînă în staţia Semănătoarea şi înapoi. Ca să simţim la cald paşii mici ai progresului. Şi i-ar fi povestit în continuare lui Dănuţ despre fiecare reclamă luminoasă nou apărută în Piaţa Unirii.
Uca ar fi făcut, de 9 martie, 242 de mucenici şi de Crăciun 156 de sarmale, înghesuite în oala de fontă pe care am moştenit-o eu acum.
Uca s-ar fi străduit în continuare să ducă la poştă cîte un pachet pentru sinistraţi şi da, ar fi găsit de fiecare dată o cutie.
Ar fi scris în continuare în agendă, zi de zi: cine a mai venit, cine a mai sunat, ce s-a mai întîmplat, ce-a mai făcut - pentru că nicio zi nu seamănă cu alta şi toate merită sărbătorite cumva.
Le-ar fi "rupt gura" politicienilor de la televizor, cu replica ei celebră "Spurrrcăciune!", apăsînd apoi cu obidă butonul roșu de la telecomandă.

Și ar fi ascultat "Muzicalul", noapte de noapte.  
Ţi-ar fi urat, dimineaţa, la telefon, “o zi bună”, cu toată ironia şi dragostea care pot încăpea în cuvintele astea seci. Și și-ar fi spus în fiecare dimineață, în oglindă, că e tînără, sănătoasă, frumoasă și deșteaptă.
Uca ar fi continuat să trimită şi să primească scrisori, să scrie şi să primească felicitări adevărate, de Crăciun şi de Paşti, de ziua ei și de ziua lui Dănuț. Şi pe toate le-ar fi păstrat.
Cu Uca aş fi rîs în continuare pînă la epuizare, ca atunci cînd eu aveam glezna proaspăt luxată şi înghipsuită şi pe ea a muşcat-o un cîine şi am condus cum am putut şi am păşit în camera de gardă a Spitalului Judeţean Timiş, eu şchiopătînd şi ea şiroind de sînge, şi a fost de-ajuns un “tusea şi junghiul” rostit printre dinţi ca să nu ne mai poată opri nimeni din rîs. N-a stat decît două luni în spital atunci, după două grefe de piele, dar ce-am mai rîs! Sau ca atunci cînd fusesem cu ea la notar şi ne amuzam în faţa blocului că a întrebat-o dacă e în toate facultăţile mintale şi cînd i-am dat bretonul la o parte ca s-o pup pe frunte am descoperit ascunsă acolo o felie de castravete - în toate facultăţile mintale şi cochetă pe deasupra!
Ar fi stat, de ziua mea, pînă la patru dimineaţa, cot la cot cu prietenii mei. Ar mai fi aţipit pe canapea, dar apoi s-ar fi trezit şi ar fi dansat pe Smells Like Teen Spirit.
Ar fi legat în continuare prietenii, cu naturaleţea unui adolescent.
Uca s-ar fi serbat mîine, de Florii.
Uca ar ar fi continuat să aştepte şi să spere.
Death is nothing at all, Uculice. Tu m-ai învăţat. I know we'll meet again some sunny day.

Astăzi, 16 aprilie, se fac patru ani de cînd Uca, Viola Duţescu, bunica mea, s-a stins din viaţă.

luni, 11 aprilie 2011

Toate-s vechi şi nouă toate

Primele două scrisori sînt de la Unchiul meu, Nicolae Măciucă, pentru mătuşa mea, Eleonora Măciucă (Nuci, cum i se spunea încă de atunci). În cea de-a treia încă n-am identificat personajele.



Brăila 20/III/928

"Odorul meu,

Am primit scrisoarea ta (a doua) recomandată şi hârtia de 500 lei. Toate mulţumirile mele odorul meu, banii mi-au prins foarte bine. Cu o parte din ei am plătit mesele luate la popota ofiţerilor iar cu restul vin la Bucureşti. -Concediu de câteva zile n-am cerut încă, îl cer mâine. În orice caz dacă nu obţin vin sâmbătă dimineaţa ca deobiceiu. Aştept cu nerăbdare revederea. Mi-e dor de tine, sufletul meu. -

Nucişorule, îţi scriam şi rîndul trecut să nu mai trimiţi scrisorile recomandat, te costă prea mult. Mai bine îmi scrii mai des. -

Vremea pe aici e urîtă foc. Închipuie-ţi. Am cărat tot materialul la Dunare dar n’am reuşit încă să ne mutăm din cauză că Dunarea făcea valuri prea mari şi bate un vânt care împiedică orice manevră. Transportul nu se poate face decît pe apă, deaceea aşteptăm timpul favorabil. -

Instrucţia de infanterie merge bine.

Azi am avut inspecţia Colonelului pe camp.

Nucişorule, cred că şi pe la voi timpul e urât şi friguros. Deaceea te fac atentă să te îmbraci ca pentru iarnă. Să nu răceşti odorul meu.

Aşi fi foarte necăjit să te văd tânjind. -

În scrisoarea ta ultimă faci o socoteală bănească asupra lefii tale. Puiu meu, aş fi mulţumit cum nu se mai poate dacă ai fi tot timpul sănătoasă chiar necâştigând nimic.

Cred că muncind numai eu care sunt mai rezistent am să pot câştiga atât încât să trăim amândoi în condiţiuni mulţumitoare. -

Altfel aş fi cel mai nefericit dintre nefericiţi. Deci păzeşte-ţi sănătatea scumpule. -

Nucişorule închei scrisoarea mea ultimă până la revenirea mea, cu sărutări multe, multe.

Nicu

Ţi-am trimis tot un plic galben, nu te supăra."


Brăila 19 august 1928

"Nucişorul meu scump şi drag,

Astăzi dedimineaţă am sosit de la Brăila şi am tras la Virgil dupăce mai întâi mi-am lăsat geamantanul la Cămin. Aici la voi m’am odihnit niţel, am luat masa la Dürenberg şi acum reîntors am cerut lui Virgil un plic şi o hîrtie ca să-ţi scriu Nucişorule scump. Îmi dăduse un plic galben oficial, l-am refuzat şi i-am luat unui din cele bune, sigur cam cu leapşa. -

Acum puişorule să-ţi spun ce-am făcut pe la Brăila:

Am ajuns acolo Vineri dimineaţa. Mi-am predat efectele la Regiment şi am luat biletul de lăsare la vatră. Este petecul de hîrtie pentru care m-am chinuit un an de zile. - Vineri după amiazi am dormit până seara. Eram obosit din cauza drumului. Seara am ieşit în oraş. Pe stradă m’am întâlnit cu foarte mulţi prieteni buni din trecut şi care acum cu studiile terminate şi-au făcut fiecare câte un rost. Ne-am strâns cu toţii la Centru la berărie şi la câte un ţap ne-am adus aminte de multe. A fost frumos Nucişorule. Am râs şi ne-am distrat. -

A doua zi m-am sculat târziu şi am plecat apoi la Primărie ca să-mi scot un Buletin de înscriere la Biroul Populaţiei. Apoi pe la Tribunal ca să întâlnesc pe Traian Armencea judecător. Aveam un comision de la Boburuz Pavel ştii tu cine e. Servitorul nostru care avea depuşi banii la Banca Elino-Română, cea cu falimentul. Traian Armencea o lichidează şi Pavel m’a rugat să-l pun la curent că are şi el nişte bani pe acolo. Am făcut-o bucuros mai ales că nenea Traian îl cunoaşte şi el pe Pavel.

M-am întors apoi acasă Nucişorule şi mi-am pregătit bagajele. Am revizuit biblioteca mea de acasă şi mi-am luat mai multe cursuri care cred că au să-mi folosească.

Seara am plecat spre Bucureşti lăsându-i pe toţi ai mei sănătoşi. -

Un singur lucru m’a cam supărat: Tata nu vrea s-o lase pe Josefina să se mai ducă la Ismail. Ar lăsa-o însă la un internat fie la Galaţi fie la Bucureşti. Internatele astea sunt scumpe însă. Eu le-am spus că de la mine nu se pot aştepta la mai mult de 1000 lei pe lună şi asta cu mult sacrificiu. Tata ar pune şi el 1500 lei. L-am trimis pe Gheorghiţă la Galaţi şi eu mă interesez pe aici prin Bucureşti. Nu ştiu cum o să iasă. Fata plânge mereu. - Până la sfârşitul săptămânii cred că am să rezolv şi chestiunea asta. M’a pus însă pe drumuri şi nu-mi convine deloc. -

Acum Nucicule să te mai pun la curent şi cu ce te priveşte în special. Leafa ta n’am luat-o încă. Mâine luni se duce Virgil la Bancă. -

Leafa maică-tii a luat-o azi şi a trimis-o, mai puţin 1000 lei pe care mi i-a dat mie. -

Deasemenea spunei Dnei Munte că scrisoarea către Vintilă s’a dat recomandat aşa cum a zis dânsa.

Încolo sănătate. Complimente de la Virgil şi sărutări de mâini.

Eu te sărut odorul meu şi aştept Duminica să te văd pentru a doua oară mai reconfortată, mai grasă. - Cu drag odorul meu, te sărută

Nicu"


Bucureşti 18 August 1960

"Dragă Titiţa

Azi joi după amiazi îţi scriu această scrisoare care este ultima, căci mă gîndesc că dacă ţi-aş mai scrie încă una, nu ar mai ajunge la timp, adică înainte de plecarea ta din Galu.

Pe aici linişte şi pace, adică nimic excepţional de semnalat. După cum ţi-am scris şi rîndul trecut tati ne-a părăsit (pe mine şi pe Miţi) înainte de vreme. Nu ştiu cum a ajuns acasă şi cum îi mai este cu piciorul. L-am rugat insistent să rămînă şi să-şi termine tratamentul dar fără rezultat după cum s-a văzut.

Duminica trecută am fost seara la cinema “Elena Pavel” în grădină. Mi-a fost cam frig dar filmul a fost frumos. Este vorba de “Omul care aduce ploaia” cu Katerine Hepburn. Nu ştiu dacă îţi mai aduci aminte de această mare actriţă de cinema.

Luni după amiazi a sosit scrisoarea voastră de cum aţi ajuns şi prin ce peripeţii aţi trecut. După 7 Km. cu căruţa pe şosea cred că aţi ajuns frînţi de oboseală. Costel enunţa că a mai avut unele greutăţi neprevăzute şi pe la Adjud. Are să vină vremea să mi le spună cu lux de amănunte.

Eu dorm după amiazi şi către seară ies la plimbare pe stradă, cu care ocazie mai cumpăr cîte ceva: cîte un pepene, iaurt, carne pentru Miţi, etc.

Vremea trece destul de greu şi dacă nu ar fi Miţi cu care stau seară de vorbă ar trece şi mai greu. Acuma e cuminte, nu mai miaune şi doarme liniştit.

Tătuţă, voiam să te anunţ că pe ziua de 26 VII vine din nou la Bucureşti Vico Torriani. Fratele lui Kati despre care ţi-am mai vorbit s-a postat la o coadă de 1000 persoane cca şi a reuşit să cumpere 6 bilete, dintre care două mi le-a dat mie. Sunt cam sărate, 20 lei bucata. Concertele se dau în sala palatului şi biletele noastre sunt pentru premieră. Cred că cu un ochi ai să rîzi şi cu unul ai să plîngi, gîndindu-te la preţ, dar ce să-i faci, tot Bucureştiul vrea să-l vadă.

Cu biroul merge bine, numai că e cald. De la tine de la serviciu n-am primit nici nici-un telefon ceea ce înseamnă deasemenea că e bine.

As fi vrut să mai primesc ştiri de la voi, cum vă alcătuiţi programul zilnic, cum se distrează băieţii, etc, dar dacă nu mai e mult pînă vei veni acasă, ai să-mi povesteşti prin viu grai.

Cu mîncarea o mai încropesc. Compotul lui Ica s-a terminat. Din ardei umpluţi mai am şi mîine vineri. Pe urmă ce o da Dumnezeu.

Eu tătuţă am înţeles că tu vii acasă miercurea viitoare. Pentru că nu ai precizat trenul şi nici nu se ştie cum o să meargă transportul de la Galu la Bicaz, au am să te aştept la gară atît la automotor cît şi la accelerat. Să nu-ţi faci nici o grijă din cauza asta.

Mă grăbesc să închei scrisoarea ca să o duc la poşta centrală, înainte de ora 7.

Transmite, te rog, sănătate tuturor din partea mea, iar pe tine te aştept cu drag.

Titiţu."

luni, 4 aprilie 2011

Unbeautiful world

Ok, am înţeles, aşa îi cheamă pe ei, "Children of Bodom". Dar "Ungly world tour"?
Cine nu-i cuminte primeşte bilet la concert.