Uca

Uca ar fi ştiut cine sînt măcar jumătate din personajele care apar în pozele îngălbenite de la Nuci.

Uca ar fi continuat să meargă la Neptun la Vila Scriitorilor, şi ar fi stat de fiecare dată în aceeaşi cameră de la parter, ultima pe stînga, lîngă scările care urcă de pe faleză.

M-ar fi sunat la 12 noaptea ca să mă întrebe dacă i din iPhone vine de la pronumele personal. Apoi şi-ar fi dorit şi ea aşa o drăcie, convinsă că ăştia care au inventat flipuitul pozelor cu degetul i-au citit gîndurile. Apoi, destul de repede, şi-ar fi cumpărat-o, pentru că ştia că banii nu aduc fericirea, dar un gadget la momentul potrivit îţi face viaţa mai frumoasă.

Uca ar fi continuat să-i oripileze/amuze/contrarieze pe puţinii doctori cu care venea în contact, întrebîndu-i, ca un test eliminatoriu, dacă mai are voie să bea, (cu Dănuţ), a little something. Și ar fi răspuns răspicat, de fiecare dată cînd o întreba cineva, îngrijorat, dacă nu i-e urît așa, singură, că ea nu e singură, ea e cu Dănuț.

Şi-ar fi notat conştiincioasă toate minunile pe care le spune Ania.

Uca ar fi continuat să-mi spună, de fiecare dată cînd venea vorba de un autocar, cum i s-au umflat ei picioarele cînd a mers cu Greyhound-ul la Salt Lake City.

Şi-ar fi sunat clopoţelul în fiecare Ajun de Crăciun. Şi am fi cîntat, an de an, aceleaşi colinde, în faţa bradului subţirel şi puţin strîmb, ştiind că ea căutase de fapt unul mic şi des.

Uca ar fi continuat să se parfumeze cu Femme (Rochas) şi să se vopsească numai cu Belle Colour 41 chestnut brown, care de ceva vreme se chema Garnier 6.25 chestnut brown, schimbare greu de înţeles şi acceptat pentru ea.

Uca ar fi fost întotdeauna prima persoană care te sună de ziua ta.

Uca ar fi continuat să pună crenguţe de Forsythia la poza lui Dănuţ. Sau lalele, sau liliac, sau orice alte flori.

Ar fi făcut la nesfîrşit poze cu te miri ce: căţei, copii, copaci înfloriţi, intersecţii aglomerate, musafiri, mîncăruri pregătite pentru oaspeți şi, în final, cu propriul televizor sau cu buchetul de flori de lîngă poza lui Dănuţ, ca să se termine mai repede filmul şi să-l dea la developat. Apoi ar fi pus conştiincioasă pozele în albume, grijulie să scrie data pe spatele pozelor - chiar şi pe cele cu televizorul.

Uca l-ar fi luat în continuare pe Dopey peste tot. Şi mi-ar fi spus cu aceeaşi naturaleţe „merg cu tine”, oriunde îi spuneam că mă duc, la distanţă de un kilometru sau de şase sute.

S-ar fi dus, în primele zile de la deschidere, în cel mai apropiat H&M şi şi-ar fi cumpărat ceva, orice. Aşa cum am fost în 1980, cu ea şi cu Daddy, cînd s-a inaugurat metroul, pînă în staţia Semănătoarea şi înapoi. Ca să simţim la cald paşii mici ai progresului. Şi i-ar fi povestit în continuare lui Dănuţ despre fiecare reclamă luminoasă nou apărută în Piaţa Unirii.

Uca ar fi făcut, de 9 martie, 242 de mucenici şi de Crăciun 156 de sarmale, înghesuite în oala de fontă pe care am moştenit-o eu acum.

Uca s-ar fi străduit în continuare să ducă la poştă cîte un pachet pentru sinistraţi şi da, ar fi găsit de fiecare dată o cutie.

Ar fi scris în continuare în agendă, zi de zi: cine a mai venit, cine a mai sunat, ce s-a mai întîmplat, ce-a mai făcut - pentru că nicio zi nu seamănă cu alta şi toate merită sărbătorite cumva.
Le-ar fi "rupt gura" politicienilor de la televizor, cu replica ei celebră "Spurrrcăciune!", apăsînd apoi cu obidă butonul roșu de la telecomandă.
Și ar fi ascultat "Muzicalul", noapte de noapte.  

Ţi-ar fi urat, dimineaţa, la telefon, “o zi bună”, cu toată ironia şi dragostea care pot încăpea în cuvintele astea seci. Și și-ar fi spus în fiecare dimineață, în oglindă, că e tînără, sănătoasă, frumoasă și deșteaptă.

Uca ar fi continuat să trimită şi să primească scrisori, să scrie şi să primească felicitări adevărate, de Crăciun şi de Paşti, de ziua ei și de ziua lui Dănuț. Şi pe toate le-ar fi păstrat.

Cu Uca aş fi rîs în continuare pînă la epuizare, ca atunci cînd eu aveam glezna proaspăt luxată şi înghipsuită şi pe ea a muşcat-o un cîine şi am condus cum am putut şi am păşit în camera de gardă a Spitalului Judeţean Timiş, eu şchiopătînd şi ea şiroind de sînge, şi a fost de-ajuns un “tusea şi junghiul” rostit printre dinţi ca să nu ne mai poată opri nimeni din rîs. N-a stat decît două luni în spital atunci, după două grefe de piele, dar ce-am mai rîs! Sau ca atunci cînd fusesem cu ea la notar şi ne amuzam în faţa blocului că a întrebat-o dacă e în toate facultăţile mintale şi cînd i-am dat bretonul la o parte ca s-o pup pe frunte am descoperit ascunsă acolo o felie de castravete - în toate facultăţile mintale şi cochetă pe deasupra!

Ar fi stat, de ziua mea, pînă la patru dimineaţa, cot la cot cu prietenii mei. Ar mai fi aţipit pe canapea, dar apoi s-ar fi trezit şi ar fi dansat pe Smells Like Teen Spirit.

Ar fi legat în continuare prietenii, cu naturaleţea unui adolescent.

Uca s-ar fi serbat mîine, de Florii.

Uca ar ar fi continuat să aştepte şi să spere.

Death is nothing at all, Uculice. Tu m-ai învăţat. I know we'll meet again some sunny day.

Astăzi, 16 aprilie, se fac patru ani de cînd Uca, Viola Duţescu, bunica mea, s-a stins din viaţă.