Cînd copilul tău face mofturi la mîncare, explicaţia cea mai plauzibilă e că nu-i oferi destulă varietate.
De exemplu astăzi, în timp ce eu plăteam facturile la Mic.ro, A. a halit cu deosebită încîntare un snack pentru cîini, cu aromă de bacon.
Am luat de la Mega Image un pachet de snackuri "Bingo" ca să ne punem bine cu haita de cîini de cartier pe lîngă care trecem zilnic şi pe care A. insistă să-i mîngîie, fără părtinire, de fiecare dată. Am împărţit la fiecare, apoi A. a rămas cu unul în mînă, că nu-l găsisem încă pe căţelul preferat. Tot căutîndu-l pe cuţu, am ajuns în faţa blocului şi-am intrat la Mic.ro să plătim facturile. După ce-am terminat, la uşa blocului, A. mi-a spus:
- Am mîcat cea bun.
Tomai mă amuzam în sinea mea cum inventează copiii te miri ce cînd mă uit şi o văd cu mîinile goale.
- Unde-i bunul pentru căţei?
- L-am mîcat.
- Cum l-ai mîncat? L-ai băgat în gură?
- Da.
- Sigur nu l-ai aruncat pe jos?
- Nu, l-am mîcat pe tot. A fot foate bun.
Nevenindu-mi, totuşi, să cred, i-am mirosit gura şi m-am convins. Era un miros familiar, doar că mă obişnuisem să-i asociez o atingere blănoasă. Deci clar, l-a balotat. Şi i-a plăcut. Ar mai fi băgat unul fără ezitare. Eu ce să fac? În hohote de rîs, am citit eticheta. Cică impropriu pentru consum uman. Aia bănuiam. M-am uitat la ingrediente. E nasol că are zahăr, şi asta cu zahărul la copii nu-i prea bună. Are conservanţi şi antioxidanţi, cam naşpa. Carne şi proteine din carne - din care minumum 4% vită, restul e nespecificat şi nici nu vreau să ştiu. Dar mai conţine şi cereale, minerale şi calciu, vitamine şi minimum 0.01% acizi graşi Omega-3. Not bad at all.
Asta nu înseamnă că toate produsele pentru animale au succes la copii. Aceleiaşi A. şamponul Puccăi nu i-a plăcut (cînd a luat o gură, din sticla de apă minerală în care-l diluasem - şi care era în punga de gunoi) şi, recunosc, nici mie, cînd am luat rapid o duşcă, să văd de ce se strîmbă în halul ăsta copilul. Subliniez aici avantajul de a folosi produse “bio” - la analiza făcută la camera de gardă a spitalului de copii s-a dovedit că şamponul nu conţinea substanţe nocive. A, şi pot să confirm că faza aia din desene animate cu tuşit clăbuci nu e inventată.
Don’t try this at home.
nu prea e de ras, dar totusi e amuzant. sper sa fie bine.
RăspundețiȘtergere